TARA INVITATĂ: ISRAEL 2011


Adevărata poveste a Palestinei

Israel

„Din vechile buletine de ştiri ale colecţiei Carmel (care au fost produse între 1935 şi 1958) şi o naraţiune contemporană, amuzantă, acest documentar construieşte o imagine a proiectului sionist, a înfiinţării Statului Israel şi a primilor săi ani. Documentarul include imagini extraordinare, precum cele care înfăţişează bivolii de apă, drenarea mlaştinii Hula, culesul măslinelor, metodele timpurii de agricultură şi evenimente culturale, precum teatrul şi dansurile de la 1930. Acest film este o călătorie confortabilă şi antrenantă într-o lume nostalgică şi a fost foarte popular la timpul său.”

Extras din Filmul israelian – Un îndrumar (Israeli Film – A Reference Guide)

de Amy Kronish şi Costel Safirman, Praeger Publishers, Westport, 2003

 

Avanti Popolo

Israel

„Acest film prezintă acea inversare a rolurilor care a avut loc în timpul Războiului de Şase Zile din 1967. Evreii, care fuseseră consideraţi până în acel moment o naţiune slabă, au ajuns dintr-o dată într-o poziţie puternică, iar naţiunile arabe au încetat să constituie un bloc major de putere. Filmul surprinde graniţa dintre realitate şi irealitate în timpul războiului şi, în acelaşi timp, oferă o metaforă  a nevoii de a găsi fiinţa umană care se ascunde în orice duşman.

Doi soldaţi egipteni încearcă să găsească drumul înapoi, peste Canalul de Suez, la scurt timp după încetarea focului. Căutând apă, cei doi găsesc un jeep ONU abandonat, în care se află cadavrul unui soldat suedez. Sub unul dintre scaune, cei doi musulmani (care nu mai băuseră alcool înainte) găsesc două sticle de tărie. Aşa că, cei doi soldaţi vor fi foarte beţi. În momentul în care întâlnesc o patrulă israeliană, unul dintre ei, Khalid (Salim Dau), un actor profesionist din Cairo, foloseşte limbajul gesticii teatrului pentru a cere apă şi îndurare. Recitând faimosul monolog al lui Shylock din Neguţătorul din Veneţia, acesta spune: „Sunt un evreu. Nu are evreul ochi, sentimente, simţuri? Dacă mă tai, nu sângerez?” În această scenă, de o ironie sclipitoare, soldatul-actor egiptean îşi cerşeşte propria umanitate şi onoare. Atunci când un soldat evreu râde şi le spune celorlalţi „Cred că a greşit rolul,” privitorul realizează că soldatul arab îl înţelege mult mai bine pe evreu în momentul în care s-a descoperit pe sine în postura celui slab. În acest moment, el cere înţelegere şi îndurare. 

Arabii şi evreii mărşăluiesc prin deşert la amurg, cântând „Avanti Popolo,” imnul comuniştilor italieni. Atunci când soldaţii israelieni intră, din greşeală, într-un câmp minat, arabii încearcă să îi scape pe oamenii care se presupune că le sunt duşmani. În finalul tragic, cei doi arabi sunt prinşi simbolic între tirul trupelor israeliene, care îi consideră responsabili pentru moartea soldaţilor prinşi în câmpul minat, şi al trupelor egiptene, care nu îi recunosc atunci când încearcă să treacă peste Canalul de Suez.”

Extras din Filmul israelian – Un îndrumar (Israeli Film – A Reference Guide)

 de Amy Kronish şi Costel Safirman, Praeger Publishers, Westport, 2003

 

Comediantul

Israel

„O călătorie în istoria teatrului Idiş din SUA prin intermediul unei familii extraordinare – Pesach’ke Burstein, soţia sa, Lillian Lux, şi talentaţii lor copii, Susan şi Mike. Acest documentar este o saga de familie care se întinde pe câteva decenii. La vârsta de 15 ani, Pesach’ke a fugit de acasă pentru a deveni actor şi s-a alăturat unei trupe de teatru. În 1923, Boris Thomashefsky, marele impresar American, l-a adus pe Burstein în America, unde acesta a devenit o stea a teatrului Idiş de pe Second Avenue, în New York. Acolo a întâlnit-o pe Lillian Lux, o tânără actriţă care a devenit soţia sa. Împreună, cei doi au pornit într-un turneu prin America de Sud şi Europa de Est, care s-a încheiat în 1939, cu puţin timp înainte de începerea războiului.

Lillian Lux a născut, în 1945, doi gemeni, un băiat şi o fată, care au început, la vârsta de şapte ani, să apară în mod regulat pe scenă alături de părinţii lor. Fiica lor, Susan, a devenit ventriloc, iar fiul lor, Mike Burstyn, a devenit un artist popular în Israel şi a jucat roluri principale în spectacole de teatru de pe Broadway.

Filmul abordează direct momentele mai puţin plăcute ale vieţii, precum greutăţile îndurate în Israel în anii în care cultura Idiş nu era acceptată, creşterea copiilor de către o familie aflată în turneu şi confruntarea cu momentul inevitabil în care copiii s-au separat de părinţii lor.”

Extras din Filmul israelian – Un îndrumar (Israeli Film – A Reference Guide)

 de Amy Kronish şi Costel Safirman, Praeger Publishers, Westport, 2003

 

Din cauza acelui război

Israel

Ce se întâmplă când generaţia Holocaustului este pusă faţă în faţă cu generaţia următoare – copii născuţi în Israel, care au crescut în umbra amintirilor despre Holocaust ale părinţilor lor? Această temă este explorată prin intermediul remarcabilelor vieţi ale cântăreţului şi compozitorului Yehuda Poliker şi ale producătorului-muzician Yaacov Gilad. Zako Poliker, din Salonic, tatăl lui Yehuda, şi-a pierdut întreaga familie la Auschwitz. Helena Birnbaum, din Varşovia, mama lui Yaacov, şi-a pierdut întreaga familie la Maidanek şi, la vârsta de 15 ani, a fost obligată să se alăture „Marşului morţii”. Yehuda Poliker şi Yaacov Gilad şi-au unit forţele, în 1988, pentru a produce albumul „Cenuşă şi praf”. Această peliculă a fost filmată în acele momente şi îi surprinde pe cei doi la muncă, în relaţiile cu părinţii lor şi în momentul interpretării albumului, în care cei doi îşi exprimă propriile sentimente de oprimare şi pe cele de durere trăite de părinţii lor şi de toţi cei care aparţin acelei generaţii. Ale celor care au supravieţuit „acelui război”.

 

Lia

Israel

Un portret cinematic al Liei van Leer, câştigătoarea din 2004 a prestigiosului Premiu Israel. Filmul urmăreşte cariera Liei van Leer, începând cu tinereţea ei în România până în momentul în care devine o parte integrală a culturii cinematografice din Israel.

La vârsta de şaisprezece ani, în 1939, Lia a fost trimisă de către părinţii ei să îşi viziteze sora în Israel. După ce a realizat că părinţii ei au murit în timpul războiului, Lia a decis să rămână în Israel. Acolo s-a căsătorit cu industriaşul olandez Wim van Leer, în 1959, lucru care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Wim i-a deschis ochii Liei către lumea magică a filmelor. Împreună, cei doi au achiziţionat filme clasice din Europa, au înfiinţat numeroase cluburi de film în Israel şi au călătorit de-a lungul şi de-a latul ţării cu un proiector de 16 mm pentru a prezenta filme în kibbutz-uri şi colonii. În 1960, Lia a înfiinţat Arhiva de Filme Israeliană, care a fost recunoscută, în 1961, ca membru al FIAF — Fédération Internationale des Archives du Film.

Una dintre cele mai importante realizări ale sale este înfiinţarea Cinematecii din Ierusalim, în 1974, şi a Festivalului Internaţional de Film din Ierusalim, la scurtă vreme după Cinematecă.

Lia a fost, probabil, prima persoană din Israel care a realizat că cinematografia israeliană nu se poate dezvolta în lipsa unui public iubitor de film sau a pasiunii pentru film de calitate. Eforturile constante ale Liei van Leer au contribuit enorm la dezvoltarea culturii cinematografice a Israelului, lucru care, la rândul său, a ajutat la formarea identităţii distinctive a cinematografiei israeliene.

 

Portretul artistului: Marcel Janco

Israel

Marcel Janco, artist de origine română, s-a mutat în Israel la vârsta de aproape 50 de ani din cauza ascensiunii nazismului. Janco a fost pictor, sculptor, poet şi arhitect, precum şi unul dintre fondatorii acelei mişcări artistice internaţionale cunoscute sub numele de Dadaism. În anii ’20, această mişcare a promovat revolta faţă de autorităţile epocii şi dorinţa multor artişti de a crea liberi, fără direcţii sau convenţii, precum un copil care nu ştie să vorbească. Pe lângă ajutorul dat la crearea acestei mişcări, Janco a participat la fondarea comunităţii artiştilor de la Ein Hod, în apropiere de Haifa, un centru artistic unic, expresie a ideii sale potrivit căreia scopul artei este de a fi în slujba comunităţii.

 

Valea puterii

Israel

Gei Oni este un film care împleteşte povestea primului val de emigranţi evrei din Europa către Palestina, de la finalul secolului al XIX-lea, cu o poveste de dragoste mai puţin obişnuită dintre Fania, o tânără emigrantă din Rusia, şi Yechiel, un localnic evreu. Fania, o tânără de 17 ani, soseşte în portul Jaffa împreună cu fetiţa ei, bătrânul său unchi şi fratele ei, care are probleme emoţionale. Împreună, ei sunt supravieţuitorii unui pogrom în care toţi ceilalţi membrii ai familiei au fost omorâţi. Neavând de ales, Fania se căsătoreşte cu Yechiel, un bărbat a cărui soţie a murit de malarie, lăsându-i în grijă pe cei doi copii ai lor. Cei doi pornesc spre o mică aşezare din apropiere de Safed, unde Yechiel şi o mână de colonişti curajoşi încearcă să cultive pământurile sterpe cumpărate de la arabii din zonă. Dar Fania are un secret care o macină şi pe care nu îl poate împărtăşi nimănui…

 
 

Newsletter