Pentru prima dată, MEDIAŞ CENTRAL EUROPEAN FILM FESTIVAL „7+1” meceff.ro AJUNGE ȘI LA BUCUREȘTI cu o retrospectivă a festivalului de la Mediaș

Programul a fost extins pentru perioada 24 - 27 septembrie 2015, la Muzeul Municipiului București și la Muzeul Țăranului Român.

La București va fi prezentat filmul câștigător al marelui premiu, o selecție de capodopere cinematografice dedicate comemorării centenarului Primului Război Mondial, un program de filme clasice în limba idiș restaurate și trei expoziții de fotografie și afișe pe tema Marelui Război.

Aflat la a V-a ediție, MeCEFF "7+1" este unicul festival de film competitiv, consacrat cinematografiilor ţărilor din perimetrul “Europei Centrale”, dar care, începand cu ediția a IV-a, 2014, are și o abordare tematică. Astfel, ediția a V-a desfașurată la Mediaș, între 01 și 05 septembrie, a inclus o serie de creatii valoroase ale unor cineasti celebri, avand ca punct central Primul Război Mondial ; patru colocvii susținute de specialiști de talie europeană, expoziții de fotografie și afișe pe tema Marelui Război, un program axat pe țara invitată special în această ediție, Franța, precum și filme din selecția Președintelui festivalului, reputatul regizor Radu Gabrea.


Program MECEFF “7+1” la București

meceff.ro/program-meceff-2015

Locația: Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu

B-dul Ion C. Brătianu nr. 2, București
 
24 septembrie
 
16:30 Iluzia cea mare / La Grande illusion – Franța, 1937 / 109’
 
18:45 Read & Screen
 
19:15 Oraşul câinilor / White God – Ungaria-Germania-Suedia, 2014 / 119’
 
25 septembrie
 
16:30 Nimic nou pe Frontul de Vest / All Quiet on the Western Front – SUA, 1930 / 127’
 
18:45 Read & Screen
 
19:15 Munţi în flăcări / Moutains on Fire – Germania-Franța, 1931 / 98’
 
26 septembrie
 
16:00 Parada cea mare / The Big Parade – SUA, 1925 / 151’
 
18:45 Read & Screen
 
19:15 Cărările gloriei / Paths of Glory – SUA, 1957 / 88’
 
27 septembrie
 
16:00 Adio, arme / A Farewell to Arms - SUA, 1957 / 146’
 
18:45 Read & Screen
 
19:15 Pentru ţară şi rege / King & Country – Marea Britanie, 1964 / 83’ 

Bilete la intrare si pe  eventim.ro: 10 lei/film; 15/zi sau 50 lei tot festivalul.

 

 

FILME CLASICE ÎN LIMBA IDIȘ, RESTAURATE

 

Locația: Cinema Muzeul Țăranului, Studioul Horia Bernea

Muzeul Țăranului Român

Strada Monetăriei 3, Sector 1,  București

24 septembrie
 
17:00 Orfanul Viu / The Living Orphan – SUA, 1937 / 97’
  
25 septembrie
 
17:00 Unchiul Moise  / Uncle Moses – SUA, 1932 / 87’
 
           Angajare de Cantor / A Cantor on Trial – SUA, 1931 / 10'
  
26 septembrie
 
17:00 Pețitor American / American Matchmaker – SUA, 1940 / 87’
  
27 septembrie
 
16:00 Amantul soției sale / His Wife's Lover – SUA, 1931 / 80’
 
17:30 Cinematograful idiș / The Yiddish Cinema – SUA, 1991 / 60’
 

Bilete la intrare și pe eventbook.ro: 10 lei/film; 15/zi sau 50 lei tot festivalul.

MECEFF “7+1” – Mediaş Central European Film Festival “7+1”este organizat de Ecran Cinema Management; Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret; Ministerul Culturii; CNC; ICR; A.D.I. Regiunea Tarnavelor

Website: meceff.ro

Facebook: facebook.com/MeCEFF

 

Parteneri principali: LUXTEN, ROMGAZ, KROMBERG & SCHUBERT

Suporteri: BACHMANN, Federația Comunităților Evreiești din România, Jidvei, Hotel Traube, Meditur

Cu sprijinul: Forumului Cultural Austriac, Centrului Ceh, Institutului Francez în București, Ambasadei Frantei în Romania, Institutului Polonez din București, Institutului Maghiar din București, Ambasadei Republicii Slovace în România, Ambasadei Republicii Slovenia în România, Asociatiei Euro Fest, Muzeului Municipiului București, The National Center for Jewish Film, Asociatiei Culturale Replika, Muzeului Taranului Roman.

Parteneri media: Observator Cultural, AaRC.ro, Cinemagia, Film New Europe, Radio Romania București fm, ArtActMagazine, Bursa, Liternet, CineFan.ro, Blog de Cinema, CinemaRx, revistatango.ro, calendarevenimente.ro, Nova TV, Radio Mediaș 725, Monitorul de Mediaș, Mediaș News, Mediaș News Blog, Feri Teglas Blog, movienews.ro, înfestival.ro, CasianSoneriu.ro, Mediașlive.ro, obiectivmedia.ro, Sibiu 100%

 

Newsletter